vineri, 24 iunie 2011

joi 23 iunie 2011


"România nu e moşia pe care o împarte Băsescu"
Crin Antonescu îndeamnă la masive mişcări de protest

Liderul PNL, Crin Antonescu, a criticat în termeni duri declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la reorganizarea administrativă, spunând că "România nu este moşia lui Traian Băsescu", iar oamenii ar trebui să reacţioneze prin "masive mişcări de protest, paşnice, democratice".

"Cred că declaraţiile făcute ieri (miercuri -n.r.) de preşedintele României trebuie să ne facă să reacţionăm. Eu îi întreb pe politicienii responsabili ai României dacă dânşii cred că acesta e un preşedinte care îşi poate termina mandatul sau care trebuie lăsat să îl termine. Trebuie să ne întrebăm dacă Traian Băsescu este în deplinătatea facultăţilor sale politice şi mintale atunci când face astfel de afirmaţii", a spus Crin Antonescu.
Liderul PNL a spus că nu vrea să aibă un "schimb de injurii" cu şeful statului, dar că, în opinia sa, afirmaţiile şefului statului referitoare la "ofertele" pe care le face către UDMR legate de împărţirea administrativ-teritorială sunt "inacceptabile".
"De când şi de unde împarte o persoană teritorial această ţară cu cineva? De când poate face obiectul unui troc în interiorul unei găşti numite coaliţie de guvernare? Traian Băsescu vorbeşte despre ţara pe care o conduce ca despre o moşie pe care o împarte cu cineva şi refuză să recunoască ordinea constituţională în România şi orice principiu democratic", a afirmat Antonescu.
El a precizat că reorganizarea administrativ-teritorială a ţării nu se poate face fără un referendum cu un rezultat "favorabil" şi că legea nu permite mutarea nici măcar cu un centimetru a graniţelor unui judeţ.
"Ţara asta nu e moşia lui Traian Băsescu şi nici rezervaţia sectei demente şi fanatice în care s-a transformat PD. Nu o joacă la barbut Traian Băsescu. (…) Şeful statului să nu discute despre judeţe ca şi cum şi-ar schimba pantalonii cu Kelemen Hunor (...) Accept să discutăm cu UDMR care reprezintă interesele unor cetăţeni români, dar nu accept ca împărţirea României să fie negociată în capitala unui stat străin. (…) De unde are Traian Băsescu teritoriu naţional ca să-l împartă cu cineva? Dacă nu ne apărăm ţara, ne-o vând şi ne-o împart oameni iresponsabili", a spus Antonescu.
Acesta a ţinut să menţioneze că îi respectă pe maghiarii din România, dar că nu este de acord cu atitudinea şefului statului, spunând că Traian Băsescu "a declarat război României, românilor care nu sunt membri în secta pedelisă şi ordinii de drept".
Preşedintele PNL a mai spus că va trebui ca românii să reacţioneze prin "masive mişcări de protest paşnice, democratice, dar ferme şi categorice".
"Altfel, s-ar putea să venim din concediu şi să vedem că ţara asta nu mai e a noastră", a adăugat preşedintele PNL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar "niciodată unite".
"Le-am spus (reprezentanţilor UDMR, n.r.) că maxim ce putem face în condiţiile în care nu vreţi să organizăm teritoriul pe judeţe mari este ca cele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână aşa cum sunt. Separate, ca judeţe. Le avem acum, Covasna şi Harghita. Rămân aşa cum sunt. Este varianta opt plus doi şi este maxim ce puteţi obţine", a spus Băsescu, referindu-se la discuţiile avute, marţi, la Cotroceni.
El a spus că citează din ceea ce le-a spus celor de la UDMR, adăugând că, dacă are acordul Uniunii, va publica stenograma discuţiei.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat, miercuri, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni s-a discutat despre o variantă de reorganizare administrativ-teritorială a ţării cu opt judeţe, plus Harghita şi Covasna, acestea rămânând separat, în actuala formulă.
Kelemen a declarat miercuri corespondentului MEDIAFAX că această variantă propusă de preşedintele Traian Băsescu este "una de lucru".
Sursa:
http://www.mediafax.ro/politic/antonescu-indeamna-la-masive-miscari-de-protest-romania-nu-e-mosia-pe-care-o-imparte-basescu-8378365